Mi-e dor de tine

                         Mi-e dor de soare. Mai mult de atat, mi-e dor de soarele de alta data. Al carui altar fie ca era ridicat la rasarit sau apus, era curat, inca neatins de industrial.

 

               Nici nu stiu ce e mai trist, apusul de azi e orasul de maine. Traim intr-o lume in care daca nu apreciezi frumosul zilei de azi, maine nici macar de asta nu mai ai parte.
               Versurile de alta data, "macarale rad in soare" nu mai au deloc acel ecou vesel al unei lumi proaspete, sociale, industrializate la maxim. Azi trebuie sa alergi multi multi kilometri sa gasesti soarele care il tineai minte din curtea bunicilor de la tara cand inca erai de o schioapa.

 

              

Un colt al edenul meu

                        Suntem oameni preocupati de foarte multe lucruri, de cele mai multe ori mai multe decat am putea rezolva deodata. Lucruri care ne rup de fiecare data de comfortul nostru si atunci cand il cautam suntem atat de rataciti ca nici nu mai stim unde sa plecam sa il putem gasi.
                        Pentru mine e simplu unde il pot gasi, a fost intotdeauna acolo si va ramane intotdeauna acolo.
 Pe acele alei aparent interminabile. Verzi, fascinante, alintate de razele soarelui varatec din loc in loc. Pasesti in ochiurile de lumina si parca iti dezmiarda pasul si te indeamna sa mai faci inca unul si inca unul...Pana si vantul e timid si nu doreste sa iti deranjeze plimbarea. Privesc in fata si contemplu,respir... inspir ... vreau sa pastrez cat mai mult din aceasta senzatie de...placut. Sunt purtat parca de verdele frunzelor catre poiana in care stiu ca am sa imi regasesc jumatatea.

                        Intotdeauna aceste drumuri ma vor relaxa cum nici un alt loc nu poate. Cred ca oricine stie senzatia cand stai la umbra si cauti acel ochi de lumina in care sa te atinga razele soarele. Pasesc si ma uit in sus, recunoscand si apreciind parca steaua care ma incalzeste. Ma bucur de lucrurile marunte care in fragilitatea lor preiau aceleasi bucurii ca si ale mele.
                        Drumul...el este cel mai important. Cum il parcurgi, cum il intampini, cum il lasi in urma. Si cum nimic nu se poate incheia mai desavarsit, aproape perfect, decat atunci cand stiu ca la acel capat de drum este EA, viata mea. Moment in care totul prinde mai mult sens, mai mult inteles. Acum inteleg rostul potecii, al frunzelor, al soarelui, al caldurii, al freamatului si al bucurii fiecarui pas, unul dupa altul.

Paradisul pierdut

                 Este o poveste trista, sau care incepe cel putin trist, pentru ca este acolo, a fost intotdeauna, dar sigur nu va mai ramane. Si indiferent de care etapa ne referim, nu a fost niciodata descoperita sub adevarata sa valoare, sub intregul sau potential. Ca si rezervatie naturala, ea este "cunoscuta", ma rog mai mult sau mai putin de oameni, ca mica balta a brailei. Pentru mine cel putin e un loc magic, care mi-a oferit indiferent de subiect, o diversitate incredibila. Locatia e pusa in pericol din aceleasi principii din care sufera pamantul de cand am intrat in era antropocenului, omul indiferent. Sa ma apuc sa enumar multitudinea de evenimente care duc la acest rezultat e o pierdere de timp, toti o stim si asta nu schimba nimic.

                        Cand am ajuns prima data aici nu mi-am putut stapani uimirea despre lumea pe care o descopeream. Vegetatia ca in jungla in anumite zone. Verdele in toate tonalitatile sale.

                              Bucuria in astfel de momente cred ca este condusa mai mult de subestimarile unor astfel de locatii, care ajung sa te surprinda la nivelul frunzei. Atmosfera m-a dus cu gandul la acele taramuri care le vezi in filmele fantastice, care se deschid numai celor predestinati. Padurile cu potecile sale reuseau sa creeze catedrale de lumina care te sensibilizeaza imediat.
                              Cine are ochi sa vada, ar face bine sa isi indrepte privile catre aceste locatii. Cine are nari sa inspire si cine are urechi sa asculte, pentru ca va garantez ce am resimtit si vazut eu ,de doi ani de cand ma plimb prin aceste paduri, nu am mai regasit sub aceeasi stare si acum, asa cum ma astept sa ma primeasca altfel si in anii ce vor veni.
                             Incerc sa raman optimist si ca poate rezervatia isi alege persoanele care sa o si descopere asa cum doreste ea sa fie vazuta si indiferent de forma ea isi pastreaza magia.

 

Culoarul Rucar-Bran

             O locatie f frumoasa dar care pana la o adanca privire mi se parea o locatie chiar usor kitcioasa. Nu as gresi daca e sa ma refer la anumite locatii, gen pensiuni sau alte "hrube" care cu cat incearca sa atraga mai mult atentia si interesul turistului si cu cat incearca sa pretinda ca fac parte din turismul agri-cultural cu atat se transforma in niste monstri hidosi.
              Eu tind sa sper ca ce va ramane aparte si unic vor fi dealurile si colinele si casutele nealterate de istorie; viata omului simplu preocupat mai mult de munca lui meticuloasa decat interesul asupra confortul turistului cu interese mercantile.

              Gata destula ocara... am avut parte de ploaie zapada, viscol si soare puternic toate in 48h. Ceea ce ptr o tura foto este excelent. Am avut ocazia sa cutreier toate satele de pe acest culoar si sa descopar cate putin din farmecul fiecaruia. Am avut surpriza sa aflu ca in aceasta zona se afla primul sat turistic din Romania, Sirnea. Sunt totushi locatii cu care trebuie sa ai rabdare, sa pandesti, sa cauti cadrul perfect, sa-l intelegi ca sa ii poti descoperi adevaratele minunatii, concluzia este ca merita!!!

Iluzia

             Nu de putine ori m-am gasit in fata apelor care sub o forma sau alta au reusit sa ma absoarba total. Sa ma sustraga din lumea reala, uscata, vitregita, plina de consensuri, nu neaparat placute, spre un loc in care imi permit sa visez. Un imaginar care desi imi prezinta practic aceeasi lume aici totul are alte vibratii, totul e mai liric, mai vibrant. Greutatea mea parca percepe alte legi ale fizicii devin...imponderabil chiar. Devin in schimb captivat si captiv in acelasi timp de lumea apelor, cu cat incerci sa o intelegi mai mult, ea lucreaza ca printr-o hipnoza. Incerc pe urma sa ma rup din acel loc, sa imi ancorez si mai bine picioarele in realitate si ajung ca intr-o camera de asteptare dintre cele doua lumi de unde le poti observ constient pe amandoua si dupa atat timp ma intreb: care e lumea reala? care e lumea in care imi place sa ma regasesc cel mai mult?

Anul 2010 in fotografii Part III

 

         Vara a trecut usor, usor si imi cautam locatii noi. Am trecut de atatea ori pe langa vestitul cimitir evreiesc dar niciodata nu mi-am facut timp sa vad cum se prezinta si inauntru... Pe scurt am fost complet surprins de tot. O lume ratacita, inedita dar greu de inteles, poarta o istorie lunga care treptat dispare in spatele plantelor.

           Zona Galati-Braila se poate bucura de o padure superba intre cele doua orase de la dig pana in Dunare mult mai intinsa decat ar crede multe persoane. Nu de putine ori am fost surpins sa descopar zonele frumoase din acest loc care la revarsarea Dunarii se transforma intr-o mica delta.

               Ajuns aproximativ un laitmotiv aceasta locatie pt majoritatea fotografilor am strabatuto si in 2010. Am prins o vreme urata tare de tot dar care nu m-a oprit din a incerca sa imi regasesc vulcani intr-o noua imagine.

 

                 Apropo de acest apus care l-am suprins la Vulcani Noroiosi nu cred ca vreti sa stiti ce fel aratam aproape intins pe acel pamant... Sa zicem doar ca puteam fi confundat cu decorul :D

                  Daca e toamna inseamna ca e sezonul expozitiilor. Meritele sunt ale lor, inca  o promotie de care sunt mandru ca am promovato cu succes si talent mare. Pana la sfarsitul anului 2010 dupa 2 ani de scoala de fotografie Queen Company am promovat aprox 40 de elevi. Le urez mult succes in continuare in drumul lor spre descoperirea acestei arte, au mult de munca.

               Toamna niciodata nu te plictisesti cand esti la fotografiat oriunde ai merge. Rasariturile de departe sunt cele mai frumoase in acest anotimp. Iar judetul Tulcea e superb in orice lumina e suprins. Va sugerez pe drumul de  la bac Galati pana la Tulcea sa va uitati si la imprejurimi sa nu pierdeti ceva memorabil.

               Acestea sunt padurile adolescentei mele ca le-am cutreierat in lung si lat. Ma refer evident la padurile muntilor Macin. Recomand drumul din Luncavita catre Nifon.

               Cu scuzele de rigoare as dori sa inchei aici acest capitol recapitulativ. Stiu ca ar mai fi foarte multe de aratat si de spus la cate am vazut si colindat in 2010 dar multe alte fotografii cu referire la locatiile care le-am vazut si tot ce am mai fotografiat evident pot fi gasite pe galeria mea foto. Sa trecem cu bine si de iarna aceasta care are episoadele ei de normalitate si poate ne ajuta dumnezeu si continuam in 2012 cu retrospectiva pe 2011, sanatosi sa fim!

Anul 2010 in fotografii Part II

          Daca vorbim de Romania cu siguranta vorbim in fiecare an de inundatii. O fi fost poate anul 2010 mai ciufut ca nici un altul  din acest pdv. Am avut inaltimi istorice ale inundatiei in Galati, iar ceea ce pt uni parea a fi o situatie de cosmar pt altii a fost o ciudatenie chiar "interesanta" mai ales pt fotografi.

 

            Si precum reclama cu geamurile de termopan foarte reziste care se tot deschid si deschid si ... deschid cam asa a fost cu ploaia in Galati. A plouat, a plouat, a plouat si nu a stat. Iubesc ploaia, iubesc efectele ei pe termen scurt. Cand totul devine obsesiv si de neoprit creeaza tendinte depresive. Cel care rupe in schimb aceasta impresie e spiritul romanului tinar, neinfricat si pana la urma chiar rebel care isi regaseste fericirea poate nu in cele mai fericite locatii.

             Decis sa fug de atmosfera aceasta am plecat in Muntii Fagarash. Cunoscatorii mi-ar spune ca am plecat din lac pentru a nimeri in put. Ei bine de data aceasta daca in toata tara ploua numai acolo NU.

               Odata ajuns la Balea Lac ai doar doua optiuni de a atinge creasta. Ambele le-am urcat de atatea ori ca tin minte urcarea din acel an mi s-a parut precum golgota mea. Slava domnului gandurile se schimba permanent precum atmosfera si lumina.

                      Privind aceasta fotografie imediat narile imi sunt inundate de mirosul rece, umed si proaspat de munte.Senzatii ce te incarca de energie.

                          Lacuri glaciare perfect limpezi, vai impresionante abrupte, nori care se joaca cu iarba crestelor... Daca nu iubesti muntele, nu ai nici o idee la ce ma refer... sentimentul ce te cuprinde....

            La inceputul lui august am fost in Delta la o intrunire a tuturor cluburilor de turism din tara in cadrul  Federatiei Romane de Turism si Ecologie. A fost iesire in care m-am ars la soare, am fost piscat adliteram de zeci de tantari. Lasand aceste "mici" neplaceri la o parte a fost o iesire frumoasa unde mi-am revazut multi si dragi prieteni din toata tara. Noptile in care se canta pana dimineatza la focul de tabara sunt memorabile intotdeauna.

               O crescatorie de rate care mi-a bucurat dimineata cum nu am crezut ca o pot face aceste pasari. Foarte simpatice ce fel te fixau si cand faceai chiar si o singura miscare toate in cor macaiau, cum te opreai cum inceteau si ele.

               Din delta am plecat direct la mare intr-o statiune unde pot spune ca m-am relaxat cu adevarat pentru prima data pe litoralul romanesc: liniste, curat, mancare buna, numai cupluri si familii. Plaja cam scurta si apa se adanceste repede dar ambele curate!!!
Ca sa rezumez: 2 MAI.

To be continue...