Este o poveste trista, sau care incepe cel putin trist, pentru ca este acolo, a fost intotdeauna, dar sigur nu va mai ramane. Si indiferent de care etapa ne referim, nu a fost niciodata descoperita sub adevarata sa valoare, sub intregul sau potential. Ca si rezervatie naturala, ea este "cunoscuta", ma rog mai mult sau mai putin de oameni, ca mica balta a brailei. Pentru mine cel putin e un loc magic, care mi-a oferit indiferent de subiect, o diversitate incredibila. Locatia e pusa in pericol din aceleasi principii din care sufera pamantul de cand am intrat in era antropocenului, omul indiferent. Sa ma apuc sa enumar multitudinea de evenimente care duc la acest rezultat e o pierdere de timp, toti o stim si asta nu schimba nimic.
Cand am ajuns prima data aici nu mi-am putut stapani uimirea despre lumea pe care o descopeream. Vegetatia ca in jungla in anumite zone. Verdele in toate tonalitatile sale.
Bucuria in astfel de momente cred ca este condusa mai mult de subestimarile unor astfel de locatii, care ajung sa te surprinda la nivelul frunzei. Atmosfera m-a dus cu gandul la acele taramuri care le vezi in filmele fantastice, care se deschid numai celor predestinati. Padurile cu potecile sale reuseau sa creeze catedrale de lumina care te sensibilizeaza imediat.
Cine are ochi sa vada, ar face bine sa isi indrepte privile catre aceste locatii. Cine are nari sa inspire si cine are urechi sa asculte, pentru ca va garantez ce am resimtit si vazut eu ,de doi ani de cand ma plimb prin aceste paduri, nu am mai regasit sub aceeasi stare si acum, asa cum ma astept sa ma primeasca altfel si in anii ce vor veni.
Incerc sa raman optimist si ca poate rezervatia isi alege persoanele care sa o si descopere asa cum doreste ea sa fie vazuta si indiferent de forma ea isi pastreaza magia.
Frumoase fotografii Cosmin! Felicitari :)
RăspundețiȘtergere